… spre tine as vrea sa duca poteca de flori

oricat de departe as naviga si oricat de multe furtuni as infrunta pentru a fugi, pentru a ma pierde in alt orizont, ma tragi mereu inapoi si ajung de fiecare data … la mal

Cum ar fi daca intr-o zi culorile toate ar disparea? Ar ramane doar un imens tablou pictat in alb si negru. Totul si-ar pierde nuantele, si-ar pierde subtilitatea, sentimentele ar fi doar de doua feluri, iar noi insine nu am mai sti cum suntem de fapt. Nu ar mai trebui poate sa suferim atat de mult, stiind ca nu avem dreptul de a alege. Nu ar mai trebui sa vedem lucrurile in toate nuantele posibile si atunci am sti poate ce sa facem. In alb si negru lumea noastra de ar fi zugravita, ar exista macar un singur suflet a carui lacrima ar lumina curcubeul intreg. Avem nevoie de culoare in fiecare coltisor al vietii noastre.

“Happiness is a butterfly, which when pursued, is always just beyond your grasp, but which, if you will sit down quietly, may alight upon you.”

(Nathaniel Hawthorne)

“As soon as you trust yourself, you will know how to live.”

(Johann Wolfgang von Goethe)

… cause I will certainly try

we jump every day. we just don’t know it. life is all about taking risks. it’s up to us.

Imaginea asta imi aminteste de un moment din facultate: eu cu o frezie, pe strada si cu o buna prietena, dezbatand de zor problema iubirii. pe atunci credeam ca nu exista. ca e doar o poveste cu vechiul inel al bunicii pe care ti-l daruieste o data cu inima lui si cu promisiunea fericirii. azi, dupa aproape 3 ani, am ramas la fel. am renuntat sa mai astept povestea. pentru ca mi-am dat seama ca nu exista. iubirea poate sa vina si sa treaca. nu e niciodata la fel si da, ne face viata mai frumoasa, dar pe atunci frezia nu stia ca tot iubirea e cea mai dureroasa boala.

recomandarea mea: cumparati frezii. sunt florile care au cea mai dulce aroma. si nu asteptati povestea. ca poate nu o sa vina niciodata. incercati sa va bucurati de fiecare petala pe care v-o ofera iubirea.

lupta pentru putere, amibitie, intrigi, tradare: curtea regelui Henry VIII si povestea din spatele obsesiei lui de a avea un mostenitor la tronul Angliei

naivitatea specifica unei fete ce mai viseaza inca la un print. primeste in schimb un rege si comite un singur pacat : se indragosteste.

si pasiunea de moment, farmecul unei femei care tinteste prea sus si se pierde… Anne Boleyn a fost singura femeie pe care Henry a iubit-o cu adevarat. Fiica lor, Elizabeth avea sa fie mostenitorul mult dorit si avea sa domneasca timp de 45 de ani. Iubirea dintre parintii ei a devenit demult legenda. Din pacate una cu un final trist. Un film care mi-a placut mult si pe care vi-l recomand. Enjoy