Asa cum v-am promis, am revenit cu o noua poveste. Sper sa va placa 
Nu se putea misca. In camera rece de spital, pe un scaun de fier lipit de perete, privea in gol – doar marmura invechita si mirosul apasator de moarte. Se auzeau tipete de undeva de pe holul din dreapta. Era intunecat si nu putea vedea decat umbre, usi care se deschideau brusc si se inchideau usor, ca in taina. Un tipat. O femeie plange acolo, intr-una din camerele care iti distrug viata pentru totdeauna. Un cosmar care o astepta, ce avea sa-i marcheze intreaga existenta. Ridica usor capul si priveste spre culoar incercand sa vada, sa inteleaga cine plange. Ar fi vrut sa fuga intr-acolo si sa o stranga tare in brate pe acea femeie, oricine ar fi ea. O lacrima ii aluneca usor pe obraz si apoi inca una, si inca una … nu se putea misca, era inlemnita de frica si de durere.
Dragostea nu se cumpara, dar am invatat ca se poate inchiria un fel de substitut al ei, ceva care sa-ti umple timpul si un pic din inima, ca o pastila pe care o iei cand te simti rau. Efecte adverse exista, bineinteles, ca la orice medicament. Pe moment te simti bine, parca durerea dispare si singuratatea ramane undeva depart. Pentru o clipa te amagesti ca sarutul e dulce si sincer, ca mainile lui nu cauta doar pielea ta fina, ci sufletul ce sta ascuns in ea. Te imbeti cu o fericire care stii bine ca nu iti apartine. Imparti patul cu un barbat care simti ca nu o sa fie in veci al tau. Dar cel mai rau doare atunci cand ajungi sa ai siguranta ca nu il iubesti nici tu, ca te prefaci la randul tau ca si el, si totusi continui …
